Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Evenimentul Zilei
Anul şi data apariţiei: 13/06/2010
Tematica: imigrantii români (Spania, Franta, Anglia, Germania)
Categoria articolului: editoriale
Autorul articolului: Oana Dan
Titlul articolului: Cercetător român în Germania: povestea unui vis profesional
Numărul fotografiilor: 2
Acces online: https://www.evz.ro/detalii/stiri/cercetator-roman-m-as-intoarce-in-tara-daca-politicienii-si-ar-respecta-promisiunile-89759.html


Cercetător român în Germania: povestea unui vis profesional

Mara Pitulescu este cercetător la Institutul Max-Planck din Germania din octombrie 2002 şi zilnic îşi trăieşte visul de a face cercetare şi de a încerca să găsească răspunsuri la provocările medicinii.

Sursa: Mara Pitulescu, arhiva personală

 

A avut parte de “colegi nemaipomeniți”. Astfel s-a integrat perfect în echipele de cercetare care au o componentă internaţională,  ceea ce a ajutat-o să se adapteze rapid la cerințele proiectelor la care a participat și i-a dat „un sentiment de încredere și stimulare intelectuală”.

Comunicarea în limba engleză, cercetarea propriu-zisă ce “sparge barierele interculturale”, atmosfera de lucru și interesul pentru știință au fost, de asemenea, factori care au ajutat-o să contribuie semnificativ la proiectul de cercetare.

Din Reşita la Göttingen, via Timişoara

Absolventă a secţiei de informatică a liceului Traian Lalescu, reşiţeanca de 34 de ani, a studiat apoi medicina la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara, din 1994 în 2000. Apoi, în timpul anului de stagiatură, a aflat de existenţa Laboratorului de Acizi Nucleici din cadrul Catedrei de Biochimie a UMF Timișoara. Aşa a făcut cunoştinţă cu cercetarea, cu ajutorul Dr. Ioan Ovidiu Sârbu şi Prof. Dr. Andrei Anghel.

„Am fost extrem de fascinată de de simpla extracţie a ADN-ului (acidul dezoxiribonucleic) şi ARN-ului (acidul ribonucleic) din celule şi ţesuturi, de reacţia de PCR (reacţia de polimerizare în lanţ). Învăţasem despre toate acestea, dar nu văzusem niciodată practic o tehnică de biologie moleculară”. Mara Pitulescu a lucrat alături de colectivul Catedrei de Biochimie şi a efectuat diverse tehnici de genotipare.

„Evident, pe măsură ce învățam mai multe, îmi dădeam seama cât de puține știu!”. Împinsă de dorinţa de cunoaştere și de a avea o îndrumare la nivelul științei mondiale a aplicat pentru o bursă în străinătate. Aşa a ajuns în Göttingen unde i s-a oferit o bursă de către Colegiul Doctoral pentru Biologia Dezvoltării.

La finalul anului 2002 și-a început aventura cercetării embriologice sub îndrumarea Prof. Dr. Michael Kessel în Institutul Max-Planck din Göttingen. Patru ani și jumătate de muncă îndârjită au fost răsplătiți, în 2007, cu titlul doctoral „Magna cum laudae”.

Însă totul a venit cu un preţ. Astăzi munceşte minim 12 ore în timpul săptămânii, iar weekendul înseamnă cel puțin încă o zi normală de muncă, deşi nu are un program de lucru fix.


“Ce mă aduce în laborator dimineața și mă ține până seara târziu sunt șoriceii, celulele, experimentele care se derulează non-stop, competiția acerbă cu alte grupuri de cercetare, ambiția și dorința de a găsi ceva nou și în folosul umanității. Ceea ce contează este rezultatul proiectelor şi, în final, fiecare îşi impune propriul ritm de lucru, în funcţie de ceea ce doreşte să obţină în viaţă”. Aşa cum explică românca, cercetarea nu înseamnă doar muncă de laborator, ci şi de birou. Astfel ea trebuie să citească literatură de specialitate, să se pună la curent cu ultimele noutăţi din domeniu, să scrie articolele la care lucrează şi să îşi planifice proiectele viitoare. De asemenea, alocă timp discuțiilor cu colegii (din institut sau din afară) şi participării la seminarii şi prezentări în cadrul institutului.

Mara Pitulescu se simte bine în echipa de lucru, mai ales pentru că vorbesc cu toţii limbajul comun al ştiinţei. „Fiecare departament are propriul social room (camera de socializare) în care se discută nu numai cercetare, dar şi depre viaţa de zi cu zi la o cana de ceai sau ceasca de cafea. Atmosfera astfel creată este oarecum familială”.

Pe urmele proteinei TIPT2 şi angiogenezei

După cei cinci ani de cercetare fundamentală în procesul de transcripție celulară în care a analizat funcția proteinei TIPT2, complet necunoscută la momentul respectiv, în prezent lucrează într-un domeniu cu o aplicabilitate mult mai directă în medicină. Mara Pitulescu este cercetator post-doctoral în departamentul Prof. Dr. Ralf Adams, în cadrul Institutului Max-Planck pentru Biomedicină Moleculară din Münster si studiază angiogeneza, adică formarea de noi vase de sânge şi limfatice din cele preexistente.

“Angiogeneza este un proces fiziologic care se desfăşoară în timpul dezvoltării embrionare, în timpul creşterii si în viaţa adolescentină. Aceasta mai apare ca răspuns al procesului de ovulaţie în timpul ciclului menstrual, dar şi în timpul procesului de regenerare a unui ţesut. Procesul de angiogeneză are rol important şi în diverse situaţii patologice incluzând procesele ischemice, diferite boli autoimune ca psoriazisul, retinopatii precum cea indusă de diabetul zaharat sau degenerescenţa maculară si cancerul”, explică Mara Pitulescu.
Administrarea de diverşi compuşi farmacologici care inhibă sau stimulează creşterea de noi vase de sânge ar putea contribui la combaterea unor astfel de boli, mai spune aceasta, subliniind că astfel înţelegerea proceselor moleculare care guvernează angiogeneza este esenţială.

Recent au apărut două articole la care a colaborat alături de o echipă complexă, în revista „Nature”, într-un caz fiind unul dintre cei patru primi-autori, iar în celălalt, unul dintre co-autori. Aceste publicații sunt un bun exemplu despre cum “cercetarea fundamentală este absolut esențială și contribuie la cercetarea aplicată”.

Cercetătorii români, foarte apreciaţi în Germania

Deşi la Münster este singurul român din echipa de cercetare, pe vremea când lucra la Göttingen avea şi colegi români și a remarcat că  aceștia sunt foarte bine văzuţi de către comunitatea ştiinţifică. Asta în ciuda faptului că despre România nu se ştie în general prea mult, singurele repere fiind pentru mulți Nadia Comăneci, Dracula, Transilvania şi Nicolae Ceauşescu.

„Mulţi “group leaders” (lideri de grup de cercetare) sunt interesaţi în a recruta români, deoarece ne au pe noi, cei care suntem la ora actuală în grupurile lor, ca model. În prezent, datorită muncii multora dintre noi, cei care facem cercetare “afară”, imaginea absolventului român este destul de bună: inteligent, predispus la efort, încăpățânat, având cunoștințe teoretice bune și foarte bune dar cu pregătire practică ce lasă, în multe cazuri, de dorit. Cu alte cuvinte, profilul cvasi-ideal al aplicantului la o bursa doctorală”.

Aceasta precizează că îi este greu să spună cum sunt văzuţi în general românii care locuiesc în Germania. „Noi, cei care suntem integraţi într-un sistem de învăţământ sau lucrăm într-un institut de cercetare, suntem consideraţi la adevărata valoare. Nu există discriminare şi toţi suntem apreciaţi”.

De ce nu se întoarce în România

Marei Pitulescu i s-a oferit şansa de a se întoarce în ţară, la Catedra de Biochimie a Universităţii de Medicină din Timişoara. Dar a refuzat pentru că nu crede că ar putea face, în momentul actual, cercetare de performanță la nivelul celei din Germania.

Ea enumeră motivele pentru care deocamdată alege Germania:

  • o lipsă acută a oamenilor instruiţi și educați în spiritul competiției pure și dure. Există doar insule izolate de excelență, care se zbat la limita supraviețuirii și care au dificultăți uriașe de interacțiune/comunicare cu “nepoțeii” care populează marea majoritate a mediului universitar și de cercetare din România. Există foarte mulţi români care au studiat în străinătate şi ar dori să se întoarcă să sprijine sistemul de învăţământ şi cercetare din ţară, dar există diverse piedici.
  • finanțarea: până în 2008 s-au consumat milioane de euro pe proiecte fără nici o finalitate pentru că nu există o structură profesională care să evalueze aplicațiile de granturi la adevărata lor valoare. Rezultatul a fost proliferarea mediocrității, a plagiatului și pasivității. Liderul de grup este condamnat la o muncă birocratică excesivă fiind obligat să se descurce în hățișul de reglementări legislative-contabile pentru obținerea acestor fonduri. Cu alte cuvinte, până în 2008 s-a făcut cercetare cu frâna de mână trasă. Acum că a venit criza, subfinanțarea sistemului de cercetare a sosit odată cu ea. Ce deriva din aceasta: număr redus de publicații, vizibilitate scăzută în exterior, acces parțial la literatura de specialitate, dificultatea de a aplica pentru obținerea fondurilor de cercetare externe fără a avea un număr adecvat de publicații cotate ISI.
  • inexistența programelor eficiente de repatriere a “expaților”.  Din câte știu, au apărut programe care încearcă să îi aducă înapoi pe cercetători, dar nimeni nu știe câți bani sunt alocați, cum se face evaluarea proiectelor, cine face această evaluare, lucruri care ar trebui sa fie transparente și predictibile și care în România, pur și simplu, trebuie să fie complicate, obscure și haotice.
  • şcoala de învăţământ din cadrul universitar ar trebui restructurată. Învăţământul românesc, cel puţin cel de pe vremea mea, se baza pe monolog, nu pe un dialog profesor-student. S-au schimbat multe în bine din 2000 încoace, dar nu suficient. Am fost impresionată de felul în care se desfăşoară în Germania cursurile şi seminariile, de interacţiunea student–cadre universitare, de faptul că studenţii nu se sfiesc să pună întrebări, chiar dacă nu sunt cele mai potrivite întotdeauna. Multe cursuri sunt susținute în limba engleză, ca limbă internaţională de comunicare în domeniul ştiinţei.

„Deși totul mă leagă de țară și sufletul meu este și va fi în România, alături de părinții și familia mea, pe moment nu întrevăd întoarcerea în ţară, deoarece pentru mine sunt vitale mediul de cercetare, publicaţiile şi colaborările. M-aş întoarce în ţară în momentul în care politicienii şi-ar respecta promisiunile electorale. Bineînţeles că aş reveni dacă ar exista institute adevărate de cercetare, cu programe de cercetare şi finanţare bine puse la punct, dacă ar exista o independență reală a conducătorului de grant, dacă ar dispărea sistemul actual de nepotism”. Mara Pitulescu, cercetător în Germania

 

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.